Steve Simon, șeful WTA, se poziționează de partea Serenei Williams (36 de ani, 16 WTA) în scandalul imens provocat în marea finală de la US Open 2018. Cea mai importantă voce din conducerea forului care se ocupă de tenisul feminin consideră că regula coachingului „ar trebui reanalizată”.
Dacă Federația Americană de Tenis a amendat-o deja pe Serena cu 17.000 de dolari din premiul de 1,8 milioane câștigat pentru finala jucată la Flushing Meadows, iar WTA a anunțat că va investiga cele petrecute între marea campioană americană și arbitrul portughez Carlos Ramos, acum a venit și prima reacție de la vârful WTA. Pentru Steve Simon, precedentul e periculos, iar șeful WTA consideră că „nu ar trebui să existe vreo diferență în privința standardelor de toleranță”: „Finala US Open a avut o câștigătoare meritată. WTA o felicită sincer pe Naomi Osaka pentru performanța incredibilă obținută. Înfruntarea din ultimul act a adus în prim plan și un lucru mai puțin plăcut, întrebarea dacă femeile sunt judecate după aceleași standarde ca barbații în lumea tenisului. WTA crede că nu ar trebui să existe vreo diferență în privința standardelor de toleranță. Vrem ca toți jucătorii de tenis să fie judecați după aceleași reguli, indiferent de sex, iar asta nu s-a întâmplat în finala dintre Naomi Osaka și Serena Williams”, se arată în mesajul transmis de Simon pe site-ul oficial al WTA.
Din punctul de vedere al lui Simon, oamenii care se ocupă de circuitul feminin ar trebui să se așeze la masa discuțiilor și să ia o altă decizie în privința regulii care le interzice antrenorilor să comunice cu jucătorii la competițiile de Grand Slam: „Cred și că regula care îi îngrădește antrenorului comunicarea cu jucătorul ar trebui reanalizată”, a mai spus Simon.
Scandalul s-a aprins în finala feminină de la US Open de la un gest făcut în tribună de Patrick Mouratoglou. Arbitrul Carlos Ramos a văzut semnul făcut în game-ul doi al setului secund de cel care este cunoscut de toți fanii tenisului drept „The Coach” și, imediat, a sancționat-o pe Serena Williams cu avertisment. Americanca s-a dus-glonț la arbitru, și l-a anunțat: „Eu nu trișez ca să câștig. Prefer să pierd. Să știi asta”. Imediat, la finalul partidei, Patrick Mouratoglou a recunoscut într-un interviu pentru ESPN că, într-adevăr, arbitrul a văzut corect.
„Sunt sincer, a fost coaching, dar nu cred că ea s-a uitat la mine și cred că de aceea a fost atât de categorică spunând că nu i-am transmis nimic! Dar, am făcut doar ceea ce fac 100% dintre antrenori în 100% din meciuri. Trebuie să punem punct acestei ipocrizii. Și Sascha a făcut coaching la fiecare punct. Mă surprinde, pentru că acest arbitru a fost la mai toate finalele lui Nadal, iar Toni face coaching la fiecare punct, dar atunci nu a dat niciun avertisment. Chiar nu înțeleg. Eu nu am mai primit niciodată avertisment pentru coaching. Nu înțeleg de ce… într-o finală de Grand Slam” a declarat Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams începând cu 2012.
Americanca a insistat să îi spună arbitrului că nu a fost coaching, i-a cerut socoteală, a cerut să fie anulat acel code violation și chiar și la final de partidă a anunțat că așteaptă scuze.
Serena Williams a primit un al doilea avertisment pentru că și-a aruncat racheta și, astfel, a primit punct de penalizare. Americanca a continuat tirada împotriva arbitrului, iar Ramos a dictat într-un final, la 6-2 și 4-3 pentru Osaka, al treilea avertisment – după ce fusese numit hoț și mincinos („Mi-ai furat un punct. Ești un hoț”). Automat, Williams a primit conform regulamentului un game pierdut pentru trei code violations – adică avertismente pentru comportament nesportiv. Serena Williams a început să se plângă oficialilor ajunși imediat pe teren, susținând în continuare că este furată, în mod repetat și că „mulți bărbați fac lucruri mult mai grave și lor nu li se întâmplă asta, pentru că sunt bărbați”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER